Parlamentul din Malaezia a votat, luni, în favoarea unui proiect de lege împotriva fenomenului fake-news. Astfel, Malaezia ar fi prima țară din lume ca introduce într-un cadru legislativ problema știrilor false.

Proiectul anti-fake news a fost votat în prima camera decizională din Parlamentul malaezian. El urmează să primească și votul din partea Senatului în decursul acestei săptămâni, iar apoi va intra în vigoare

“Aceasta lege are rolul de a proteja cetățenii de știrile false, tot mai răspândite. În același timp respectă dreptul la libera exprimare, drept garantat prin Constituție”, a delcarat Ministrul de Justiție Azalina Othman.

Opoziția acuză ca proiectul de lege ar fi o îngrădire a libertății de exprimare care încearcă să reducă la tăcere persoanele care critică guvernul. Mai acuză și că proiectul de lege conține în mod deliberat formulări vagi. Aceștia au reușit chiar să reducă pedeapsa cu închisoarea, care initial era de 10 ani, la numai șase, după cum informează sursa citată.

Legea prevede pedepse pentru persoanele care publică și răspândesc știri false sau informații care dezinformează, în mod deliberat.

Potrivit sursei citate, persoanele care săvârșesc faptele menționate mai sus ar putea risca amenzi de până la 123.000 de dolari sau chiar pedeapsa cu închisoareade până la șase ani, în funcție de gravitatea faptei.

O altă prevedere care apare face referire la știrile false publicate în afara Malaeziei. Mai exact, proiectul prevede că ar putea fi sancționați și cei care publică materiale în străinătate, în cazul în care acestea afectează Malaezia sau pe cetățenii acesteia.

Sursa: www.paginademedia.ro